Lasand la o parte faptul ca bacul ar trebui sa arate cat am invatat, mi-a venit..azi dimineata un gand, cu modul in care afecteaza bacul relatia cu Dumnezeu.
Am sa vorbesc la pers.1, deoarece poate doar mie mi se intampla asa.
Cand am trecut prin incercari am realizat ca am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, si, desi in ultimul timp il pusesem pe locul 2, am inceput sa am o relatie mai apropiata cu el, pentru mult sau scurt timp.
Eu vad o incercare ca venita din partea Domnului pentru ca in urma ei ma apropii mai mult de El.
Eh, care e treaba cu bacul... Pe langa stresul acumulat, si faptul ca asteptam atat de mult sa vina luni 28 iunie, sa aiba loc "marele nimic", bacul (presupun ca..la fel ca examenele, alea de la facultate) ma face sa realizezi ca.. am nevoie de Dumnezeu.
Da, o sa ziceti ca.. in felul asta, doar pentru incercari si examene, Dumnezeu nu este pe primul loc , si ca profit de faptul ca sunt copilul lui.
Ce vreau sa zic este ca atunci cand trec printr-o incercare, examen, relatia mea cu Dumnezeu devine mai apropiata. Dar asta nu implica faptul ca peste 1-2-3.. saptamani trebuie sa revin la felul in care eram inainte. Insa daca nu ar fi aceste incercari nu as mai avea parte de bucuria (vezi link aici) de a avea o relatie stransa cu Dumnezeu.
(de cate ori am zis cuvantul relatie? aveti un sinonim bun?)
vineri, 25 iunie 2010
vineri, 4 iunie 2010
joi, 3 iunie 2010
Legalism / Sincretismul din interiorul Bisericii
Am promis ca pun un link... Este un pasaj scris de pastorul Bisericii Metanoia din Arad, Cristian Barbosu.
http://www.ciu.edu/seminary/resources/articles/church/legalism_barbosu.pdf
Succes.
http://www.ciu.edu/seminary/resources/articles/church/legalism_barbosu.pdf
Succes.
marți, 25 mai 2010
Rugaciunea e o lupta
Rugaciunea ramane pentru mine o lupta. Pe de alta parte, acelasi lucru inseamna si iertarea cuiva care mi-a gresit. Si iubirea aproapelui meu. Si ingrijirea saracilor. Perseverez pentru ca implinesc porunca lui Dumnezeu si de asemenea pentru ca am convingerea ca fac ceea ce e mai bine pentru mine, indiferent daca cred sau nu asta in acel moment.
P. Yancey
marți, 4 mai 2010
vineri, 16 aprilie 2010
Scrisoare de la Dumnezeu
"Ingerului Bisericii din Efes scrie-i: "Iata ce zice Cel ce tine cele sapte stele in mana dreapta si Cel ce umbla prin mijlocul celor sapte sfesnice de aur: "Stiu faptele tale, osteneala ta si rabdarea ta, si ca nu poti suferi pe cei rai; ca ai pus la incercare pe cei ce zic ca sunt apostoli, si nu sunt, si i-ai gasit mincinosi. Stiu ca ai rabdare, ca ai suferit din pricina Numelui Meu si ca n-ai obosit. Dar ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintai. Adu-ti, dar, aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti." (Apocalipsa 2:1-5)
Daca Dumnezeu ti-ar trimite o scrisoare, ce ar scrie in ea?
Daca Dumnezeu ti-ar trimite o scrisoare, ce ar scrie in ea?
sâmbătă, 3 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)